Curator

Mirela Stoeac-Vlăduți este curatoarea POROUS MATTER și directoarea MV sci-art center. Obiectivul ei principal este de a contribui la crearea unui teren fertil pentru idei și perspective intersecționale. Ea crede că cele mai revoluționare soluții apar atunci când oameni cu puncte de vedere unice se reunesc pentru a aborda provocări complexe.

„Proiectul POROUS MATTER este unul complex, care a început încă din anul 2021, atunci când împreună cu excelenții parteneri de la PoreLab din Norvegia și cei de la Universitatea Politehnica din Timișoara ne-am dat seama cât de importantă este crearea unei legături mai strânse între artiști și oameni de știință. Artiștii participanți la proiect sunt unii dintre pionierii domeniului sci-art, nu doar la nivelul țării din care fiecare dintre ei provine, ci și la nivel internațional, iar oamenii de știință care fac parte din echipă sunt la fel de reputați în sfera lor profesională.

Provocarea a fost aceea de a stabili un transfer epistemologic real, cu impact asupra practicilor profesionale a fiecăruia dintre noi, și cred că am reușit ceea ce ne-am propus printr-o atitudine deschisă, prin schimb continuu de idei, păreri, perspective, dar mai ales prin activitățile practice de laborator care ne-au permis să pătrundem mai profund în problematicile abordate. Expoziția, care se deschide în 15 septembrie la MV sci-art, este rezultatul acestui proces, în care am ajuns să fim mai mult decât o echipă transdiciplinară de lucru, aș spune că ne putem numi deja prieteni”.

Mirela Stoeac-Vlăduți, directoare MV sci-art center

Next project
Drag View